Hemoroizii reprezintă o afecțiune care poate fi prevenită sau a cărei ameliorare poate fi realizată de anumite activități zilnice sau de o alimentație. Orice poate preveni apariția hemoroizilor este la îndemâna tuturor și reprezintă de fapt tot ce îi trebuie unui om pentru a avea o viață sănătoasă.
Metoda cea mai ușoară de ameliorare sau prevenire este reprezentată de practicarea constantă și moderată a sportului. Pentru multe persoane practicarea constantă de exerciții fizice este un chin, însă acest lucru trebuie schimbat deoarece beneficiile sunt multiple. Pe lângă faptul că te ajută sa nu mai ai disconfortul creat de hemoroizi și să eviți apariția acestora, sportul te va ajuta și să te simți mai bine psihic, oferindu-ți o stare de bine și te va face să te simți sănătos.
De ce sportul previne apariția hemoroizilor?
Deoarece sportul previne obezitatea. Fiind prevenită această stare patologica a corpului uman, se previn și hemoroizii. Aceasta este un factor principal în apariția hemoroizilor, deoarece kilogramele în plus creează o mare presiune asupra zonei anale și solicită astfel venele hemoroidale care se dilată și inflamează. Inflamația este produsă de alimentația incorectă, deoarece obezitatea înseamnă și consumul de alimente în exces, deci aportul de lipide, proteine și substanțe toxice în exces. Combinate cu sedentarismul, duc la apariția acestei boli.
Sedentarismul duce la scăderea integrității și mobilității mușchilor din zona anală, ceea ce înseamnă pierderea elasticității. O pierdere a elasticității înseamnă ca venele si vasele de sânge de la acel nivel, își vor pierde de asemenea funcționalitatea oferită de condițiile normale si vor deveni la rândul lor patologice, deoarece sunt supuse unor condiții care nu le oferă șansa de a funcționa normal. Astfel, apar hemoroizii, care apar în momentul în care se pierde echilibrul normal al corpului.
Sportul poate duce la apariția hemoroizilor?
Trebuie să știi faptul că până și un exces de exerciții fizice poate duce la apariția sau agravarea hemoroizilor, deoarece presiunea prea mare sau în exces pusă pe zona anală reprezintă un risc important. Deci, un echilibru este cel necesar, deoarece orice extremă: sedentarismul sau efortul în exces pot duce la o boală hemoroidală.
Ce tip de sport poate duce la apariția hemoroizilor externi sau interni?
Sporturile care duc cel mai des la apariția hemoroizilor sunt ciclismul și ridicarea de greutăți în sala de gimnastică, respectiv culturismul sau ridicarea de haltere.
Ciclismul, atât practicat de amatori, dar mai ales practicat de profesionști supun zona anală la o presiune mare si un efort constant, în proporții superioare celei necesare. Mersul pe bicicletă câteva ore pe zi pentru antrenamente sau de plăcere reprezintă un risc, de aceea cei care practică acest sport trebuie să pună accentul pe o alimentație corespunzătoare mult mai mult decât cei care practică sport în condiții moderate.
Ridicarea halterelor sau a greutăților la sala de sport, cât și culturismul supun de asemenea zona anală la o presiune foarte mare, mult mai mare decât în cazul altor sporturi de aceea este pe locul întâi în categoria sporturilor care pot duce la apariția hemoroizilor. Astfel, venele hemoroidale se dilatează sub presiunea exercitată și provoacă inițial hemoroizi interni care proemină imediat în exterior. Pentru sportivii profesioniști acest fapt este un adevărat chin și poate duce chiar la renunțarea practicării sportului, dacă nu sunt tratați corespunzător.
În general, practicarea oricărui sport în exces sau de performanță, poate duce la apariția hemoroizilor.
În concluzie, pentru a duce o viață normală, sănătoasă, lipsită de orice griji și disconfort creat de eventuala apariție a hemoroizilor, trebuie să practicați sport în mod moderat, care nu solicită prea intens zona anală si care menține starea corpului în condiții normale.
În următoarele zile vă vom pune la dispoziție toate informațiile necesare având in vedere practicarea sportului în mod moderat, punând accentul pe exercițiile fizice care pot fi realizate în scopul prevenirii apariției hemoroizilor.